Actualități

0 517

Profitând de o conjunctură fastă pentru el dar nefericită pentru mulți nemțeni ce l-au iubit pe Culiță Tărâță, Iacoban a reușit ca la înmormântarea acestuia, printre cruci, la propriu, să fie numit de către Oprea drept Președinte al CJ Neamt.

Ce-i drept funcția a fost inițial propusă altui UNPR-ist de seamă, dar acesta a refuzat politicos sugerându-i liderului Oprea varianta Iacoban.

Plecarea ulterioară din UNPR a lui Iacoban a făcut ca acesta să-și piardă statutul de consilier județean, implicit cel de Președinte al CJ Neamț.

Ajuns în ALDE ca simplu membru, acesta a venit cu promisiuni halucinante de mărire a partidului prin cooptarea de membri de seamă și chiar prin trecerea unor întregi organizații UNPR la ALDE, promisiuni ce nu s-au materializat niciodată.

Deși i s-a dat un vot în alb de încredere, Iacoban nu a demonstrat niciodată că e un bun manager sau un bun strateg, toate istoriile despre aceste atuuri ale sale fiind de fapt croite pe o organizație UNPR ridicată de predecesorul Tărâță.

Nemulțumirile au început să apară odată cu proliferarea minciunilor strategului de campanie la alegerile locale. De aici și renunțarea la a mai coordona campania la nivel de județ și trecerea la a coordona doar campania pe Piatra Neamț alături de Drăgușanu.

Neîncrederea membrilor ALDE în Iacoban s-a transferat rapid în neîncrederea totală a lui Iacoban în membrii ALDE și blamarea acestora. Acest fapt se petrecea în paralel cu non-combatul făcut tacit cu PNL-ul.

Ajuns consilier municipal ALDE, Iacoban încearcă din nou să trădeze în favoarea PNL-ului, vânzând credulilor povestea pixului verde, trădare ce avea să coste actuala poziție ALDE la nivel de județ.

Prins cu ocaua mică, Iacoban se decide să-și dea demisia din funcția de consilier local, ulterior fiind exclus și din partid cu votul majorității membrilor și …reținerea evidentă a lui Drăgușanu.

Din iulie, Iacoban nu a mai existat pentru ALDE decât ca un personaj haios cu un comportament paradoxal atunci cand a anunțat toată presa că își ia lucrurile personale din sediul ALDE, ulterior imputându-i președintelui Asaftei să-i deconteze și banii dați pentru florile dăruite de el (Iacoban) doamnelor din organizația de femei.

O revenire a încercat-o acum câteva zile, aducându-si aminte că era și el pe lista de consilieri județeni și ar merita să reprezinte cu onoare interesele ALDE.

Domnule Iacoban, de alegerile parlamentare din decembrie ați auzit ?!

Potrivit ultimului sondaj IRES, efectuat în perioada 6-7 decembrie, Partidul Social Democrat este cotat cu 44% în intenţiile de vot, urmat la mare distanţă de PNL cu 23% şi USR cu 7%. ALDE şi PMP au fost preferate de 6% dintre cei intervievaţi, UDMR de 5%, iar PRU de 4%. 3% dintre respondenţi au declarat că vor vota cu un independent, iar 2% cu alte partide.

În ceea ce priveşte prezenţa la vot, 42% dintre cei chestionaţi au declarat că sigur vor vota, 28% că probabil vor vota, 21% că nu vor vota cu siguranţă, iar 6% că probabil nu vor vota.

Sondajul IRES, efectuat telefonic în perioada 6-7 decembrie, la comanda Digi 24, pe un eşantion de 1,100 de persoane, şi are o marjă de eroare de +/- 2,9%.

PSD se află pe primul loc în intenţiile de vot, cu 41%, şi într-un sondaj SOCIOPOL. Social-democraţii sunt urmaţi de PNL cu 27% şi USR cu 7%. ALDE are o cotă de 6%, iar PRU de 5%. UDMR, PMP şi PER ar fi cotate cu 4%, ratând astfel accederea în Parlament.

Sondajul SOCIOPOL a fost efectuat telefonic, în perioada 3-7 decembrie, la comanda RTV, pe un eşantion de 1.002 persoane, şi are o marjă de eroare de +/-3,2%.

Datele confirmă celelate studii sociologice publicate în ultimele săptămâni ale campaniei electorale. Potrivit unui sondaj Avangarde, dat publicităţii săptămâna trecută, PSD este partidul pentru care ar vota majoritatea românilor la alegerile parlamentare, 43% dintre respondenţi declarând că ar pune ştampila pe lista social-democraţilor. În sondajul realizat de Avangarde, o casă de sondare apropiată PSD, pe locul al doilea se situează PNL, cu 27%, iar pe poziţia a treia, USR, cu 8%. Principalii aliaţi ai partidului condus de Liviu Dragnea, ALDE, ar obţine 6% procent care s-ar adăuga la scorul zdrobitor al PSD şi care i-ar face majoritari în Parlament şi i-ar trimite cu un pas mai aproape de Palatul Victoria, pentru formarea noului Guvern.

Sondajul a fost realizat de Avangarde în perioada 20 – 27 noiembrie. Au fost intervievaţi telefonic 1.000 de repondenţi cu vârsta de peste 18 ani. Marja maximă de eroare este de plus – minus 3,1 la sută, pentru un interval de încredere de 95 la sută.

Un sondaj realizat la comanda USR în urmă cu aproape două săptămâni poziţiona PSD tot pe prima poziţie, cu 40%, urmat însă de USR cu 19% şi PNL cu 18%. ALDE şi PMP erau cotate cu 7% în cercetarea realizată de TNS, la comanda Uniunii Salvaţi România.

0 418

Dragi nemțeni,

Am ajuns la final de campanie electorală.
ALDE a dus o campanie onestă în care am prezentat proiectele și programul politic pentru dezvoltarea județului Neamț și a regiunii Moldova astfel încât la sfârșitul mandatului, în 2020, nemțenii să aibă locuri de muncă bine plătite și să aibă o viață mai bună.

Din păcate anumite forțe politice și candidați, care nu au nici proiecte pentru județ și nici program politic, au găsit de cuviință să-și concentreze campania în direcția unor atacuri murdare la adresa noastră cu scopul de a îndepărta electoratul liberal care, în marea lui majoritate, se îndreaptă către ALDE.

Suntem pregătiți să rezistăm oricărui atac atâta vreme cât avem satisfacția că liberalii cu verticalitate și care nu s-au îndepărtat de valorile autentic-liberale vor vota cu ALDE.

Vă mulțumesc dragi liberali ! Mulțumesc tuturor nemțenilor care vin spre ALDE, singura forță politică liberală care poate asigura progresul României și bunăstarea cetățenilor săi. În 2020 ALDE va fi a doua forță politică a țării.

Sunt Ion Asaftei- vicepreşedinte al Consiliului Județean Neamț- și candidez pentru Camera Deputaților. Pe 11 decembrie vă rog să veniți la vot și să votați candidații ALDE la alegerile parlamentare! Împreună #redămRomâniaromânilor !

Nervozitate sporită în tabăra liberală; unele sondaje de opinie indică un procent dezastruos de 20% în intenția de vot la alegerile parlamentare 2016 pentru partidul Alinei Gorghiu, în comparație cu 41% PSD, la care se adaugă 6 % ALDE. Electoratul care a trăit dureros experiența de tristă amintire a guvernării PDL, identifică astăzi și sancționează ferm deghizarea vechilor pedeliști în liberali cu vocație democratică. Niciun argument economic nu justifică pauperizarea drastică a populației sub guvernele Boc, așa după cum nu poate fi uitată deprecierea calității vieții într-o țară în care instituțiile statului au fost profund afectate de morbul corupției. Promisiunile electorale ale liberalilor nu mai conving o populație înșelată în așteptări, care observă distinct strategia PDL-istă strecurată sub sigla PNL! De aici, deruta taberei liberale; dezinformări și diversiuni, alături de o întreagă recuzită a minciunii. În Neamț, se repetă în mic scena panicii de la centru, ceea ce duce la promovarea rapidă a diversiunii.

Execițiul de autoadmirație pe care-l fac liberalii nu mai impresionează pe nimeni, în condițiile în care cetățenii sunt hotărâți să sancționeze promisiunile deșarte și lipsa unui program coerent de guvernare. “Oamenii analizează şi votează, nu mai ascultă propaganda politică. Într-adevăr, românii se aşteaptă la o nouă clasă politică, o clasă politică mai bună, mai curată şi mai competentă,”observa Daniel CHIȚOIU, candidat pe poziția1 la Camera Deputaților ( ALDE Neamț), făcând bilanțul acestei campanii.

Tot ca o concluzie, privind starea de spirit a electoratului nemțean confruntat cu tot mai dese manipulări și dezinformări, Ion ASAFTEI, președintele ALDE Neamț, vicepreședinte al CJ și candidat pe locul secund la Camera Deputaților a apreciat că toate aceste manevre vor avea un efect contrar, care va duce în final la o desprindere a electoratului de PNL și alăturarea la ALDE
.222121

“Nu dezamorsarea știrilor false a fost preocuparea noastră, ci activitatea susținută de a duce mesajul ALDE în casa fiecărui nemțean. Pornind de la realitățile curente, să nu uităm că Moldova este predominant rurală, accesul la utilități este mult scăzut față de vestul țării, riscul de sărăcie și excluziune socială este dublu față de zona Capitalei. De aceea, prin PROMOLD, ALDE își asumă un parteneriat de lungă durată cu cetățenii. Dorim, așadar, scoaterea Moldovei din starea de izolare. Aici, în Neamț, avem o serie întreagă de obiective de îndeplinit, toate vizând creșterea bunăstării populației, prin asigurarea unei vieți decente și civilizate.

Vom milita pentru crearea de locuri de muncă bine plătite, pentru atragerea și promovarea investițiilor în domeniul turismului și industriei alimentare, pentru implementarea Programului Național pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului. Vom adopta o lege care va veni în spijinul producătorilor autohtoni de mobilă și produse de lemn, vom milita pentru construirea unui nou spital județean, avem proiecte valoroase privind învățământul, precum și facilități fiscale acordate angajatorilor. Să nu uităm că ALDE este singurul partid liberal autentic, membru al familiei liberale europene, ceea ce înseamnă că programul pe care noi îl promovăm este unul de esență liberală. Cum bine știți, ne propunem, prin acest program, ca România să devină a șaptea putere economică a Europei, așa cum este și din punct de vedere al suprafeței și numărului de locuitori. De aceea, mă adresez cetățenilor nemțeni, în mijlocul cărora am fost zi de zi, cu rugămintea de a veni în număr cât mai mare la vot, punându-și ștampila pe ALDE Neamț- partid care a dovedit că îi pasă și care se luptă pentru nemțeni. Împreună cu cetățenii, vom schimba în bine fața județului Neamț și fața României!” a încheiat Ion ASAFTEI.

O dezinformare găzduită de site-ul stiripesurse.ro cu titlul “Tăriceanu, sabotat în propriul partid. Negocieri subterane cu PNL purtate de un important lider ALDE” avansează ideea unor negocieri oculte între un reprezentant de frunte al ALDE și PNL. În fața acestei diversiuni, deputatul Daniel CHIȚOIU, vicepreședinte ALDE și candidat pe poziția 1 la Camera Deputaților din partea ALDE Neamț a avut o reacție vehementă pe care o redăm mai jos:

În ultimele zile au apărut în spaţiul public mai multe informaţii false cu privire la aşa-zise negocieri între anumiţi lideri ALDE şi PNL. Vreau să precizez încă de la început că nu au existat asemenea discuţii şi nici nu vor exista cu PNL, un partid aflat în derivă şi care încearcă disperat să treacă de pragul de 20 de procente la alegerile de duminică.

ALDE este un partid consolidat, o formaţiune unită, iar în această campanie am demonstrat, prin efortul depus, că suntem o adevărată echipă. Campania pentru parlamentare a unit membrii partidului în jurul obiectivului comun, acela al reprezentării liberalilor de către ALDE în Parlamentul României.

Observ că disperarea care s-a instaurat în tabăra PNL îi determină pe aceştia să arunce în spaţiul public tot felul de diversiuni prin care încearcă să dezbine alte partide şi să creeze un conflict fals. Este umilitor pentru PNL jocul pe care Gorghiu şi compania îl practică. Dacă ar fi să ascultăm declaraţiile celor din PNL, în special ale Alinei Gorghiu, am putea considera că în ALDE nimeni nu mai doarme din dorinţa de a face o alianţă cu PNL. Este jenantă campania pe care o duce PNL, una dintre cele mai murdare care au existat în istoria politică a României.

Pentru toţi diversioniştii care îmi folosesc numele pentru a construi diferite scenarii postelectorale, ţin să le aduc aminte că, atunci când am plecat din PNL, am făcut acest demers pentru că partidul Alinei Gorghiu nu mai are nicio legătură cu liberalismul, cu valorile şi principiile în care cred. A fost un demers necesar pe care l-am făcut în 2014 alături de mai mulți colegi care astăzi sunt în ALDE, pentru a crea o nouă forţă liberală în România.

ALDE are o poziţie politică pe care nu ne-o schimbăm faţă de PNL. Din păcate, astăzi, PNL doreşte o caricatură de stat de drept, care să ducă la instaurarea unui climat de frică, de teroare în societate şi să ne întoarcem către ceea ce a fost România anilor 50.

Trio-ul PNL – Cioloș – Iohannis este conștient de semnificația alegerilor de duminică. Atunci când PNL și Cioloș vor pierde alegerile, acesta va fi un vot public de încredere împotriva lui Klaus Iohannis. Președintele Iohannis va trebui să respecte votul românilor. Votul de duminică este un vot pentru a reda România românilor prin alegerea ALDE”.

ALDE prezintă strategia de dezvoltare a Moldovei, denumita PROMOLD, despre care Daniel Chitoiu, candidat ALDE Neamț pe lista pentru deputați, a vorbit public în ultimele conferințe de presă și în întâlnirile cu electoratul, remarcând decalajul economic al Moldovei, implicit al județului Neamț, față de restul țării.

La nivelul ALDE s-a făcut o analiză extrem de serioasă, s-au identificat problemele

majore cu care se confrunta Moldova și s-au stabilit o serie de măsuri pe care cei de la ALDE garantează că le vor implementa, introducându-le în programul de guvernare și stabilind ca anual, o ședință de Guvern să fie făcută în Moldova.

PROMOLD este asumat de către ALDE prin Programul de Guvernare.

Anual, în luna iunie, executivul va prezenta, într-o ședință Guvern ce va avea loc în Moldova, stadiul îndeplinirii PROMOLD

download

Aplicarea PROMOLD va fi, în primul rând, rezultatul solidarității Grupului parlamentarilor moldoveni, al activității Camerelor de Comerț și a mediului de afaceri, a corpului medical și profesoral, a oamenilor de cultură, a păstrătorilor de tradiții și a iubitorilor de natură din Moldova.

Prin PROMOLD, ALDE își asumă un parteneriat de lungă durată cu dumneavoastră.

Programul pentru Dezvoltarea Economică și Socială a Moldovei.

download

Moldova este predominant rurala, accesul la utilități este mult scăzut față de vestul țării, riscul de sărăcie și excluziune socială este dublu față de zona Capitalei. În Botoșani și Vaslui, satele sunt lipsite de apă curentă, situația drumurilor este dramatică, iar cadastrul este ca și inexistent. De exemplu, suprafața cadastrata din totalul suprafeței județului Neamț, este de 12,58%.

Moldova este izolată investițional și comercial. Între 08 și 22.08.2016, au fost înregistrate la Registratura generală a MFP 22 de cereri, în baza cărora s-ar fi putut crea 3,653 de locuri de muncă(repartizate pe regiuni). Cereri aprobate pentru Regiunea Nord-Est = 0

Prioritatea zero: Scoaterea Moldovei din starea de izolare. Crearea unor noi trasee rutiere(Autostrada Ungheni-Iași-Tg.Mureș și Bacău-Brașov) precum și modernizarea punctelor de frontieră cu Republica Moldova și Ucraina ( 5 poduri peste Prut: Albița, Oancea, Sculeni, Ungheni, Bumbăta). Extinderea aeroporturilor prin zone cargo.

Fluidizarea circulației în interiorul Moldovei:

1.Drum expres – Roman- Suceava pe DN 2 E 85

2.Drum expres Botoșani Tg. Frumos DN 28B

3.Drum expres Piatra Neamț – Bacău DN 15

4.Modernizare drum național Tecuci – Galați DN 25

Agricultura – o resursă importantă pentru dezvoltarea Moldovei

Susținem asocierea fermierilor în Cooperative agricole mari, cu operațiuni integrate.Cooperativele agricole nou înființate vor avea, scutire de impozit pe profit timp de cinci ani și scutire de impozit pe terenul agricol.

Terenurile cu destinație agricolă vor putea fi cumpărate numai de fermieri, persoane fizice și juridice, cu experiență în domeniu de minim 5 ani (carnet de producător/carnet de comerciant)

Vom acționa pentru încadrarea unor produse din gospodăriile individuale ca produse tradiționale, cu regimul fiscal adecvat produselor tradiționale europene

Susținem construirea lanțurilor de depozite pentru producția de cereale, legume și struguri cu acordarea unor certificate de depozit tranzacționabile pentru produsele fungibile

Susținem dezvoltarea centrelor de colectare pentru animale în zona de munte precum și pentru produsele derivate (lapte, lână, piei)

Susținem includerea în domeniile susținute prin Programul celor 100 de miliarde de euro, a industriilor prelucrătoare de produse agricole (panificație, legume-fructe, lactate, produse animale etc.). Situația actuală în care exportăm grâu și importăm făină nu mai poate fi tolerată

Producția de sere va beneficia de o susținere deosebită, prin acordarea unor ajutoare din partea statului. România poate deveni cel mai mare producător de legume din Europa.

Daniel Chițoiu candidatul ALDE Neamț pentru Camera Deputaților, garantează ducerea la îndeplinire a acestui program de dezvoltare.

Din când în când, consacratul perdant la primăria Piatra Neamț, Cătălin Drăgușanu, are izbucniri belicoase, mai cu seamă în preajma publicării sondajelor de opinie, care înregistrează fără echivoc eșecul PNL-ului – partid în care s-a înscris din septembrie și pe listele căruia candidează de pe poziția 3 la Camera Deputaților. Oameni suntem și îi înțelegem nervozitatea: PNL-ul e la pământ! Totuși, merită amintit că, înainte de a se refugia sub umbrela PNL-ului, deputatul Drăgușanu fusese pur și simplu dat afară din ALDE, unde ocupa funcția de co-președinte al filialei nemțene. Motivele au fost numeroase, dar se pare că un fapt grav a atârnat mai mult decât altele în decizia organizației: Cătălin Drăgușanu s-a remarcat printr-o totală lipsă de implicare în activitățile filialei, trăind într-un univers paralel și iluzoriu totodată, în care el trebuia să devină automat atât primar la Piatra Neamț, cât și deputat la București. Asta, desigur, fără efort, doar prin firea lucrurilor. Și pentru că a fost mult prea încrezător în steaua sa norocoasă, măcar pentru aceste două obiective, Drăgușanu n-a făcut absolut nimic! În plus, și partidul a înregistrat pierderi, ceea ce a declanșat, mai apoi, o analiză internă. Cum cei de la filiala nemțeană ALDE nu aveau în organigramă o funcție de conducere pur decorativă, în care să evolueze Drăgușanu, au adoptat soluția care se impunea: l-au dat afară fără menajamente.

La vremea respectivă, presa nemțeană observa anumite fisuri în personalitatea integră a deputatului, care ar fi plecat de la ALDE cu tot cu banii filialei și cu chitanțierul aferent. Se impunea, așadar, o plângere penală:

”Este bine ca domnul Drăguşanu să nu uite că mai are datorii la fostul lui partid! Paradoxal este că domnul Drăguşanu, care tot cerea mereu criterii de integritate, s-a integrat acum în PNL dar cu chitanţierele şi fără să predea gestiunea la ALDE. Dacă până miercuri domnul Drăguşanu nu se prezintă cu chitanţiere, bani şi tot ce are de predat, vom face plângere penală pentru delapidare. E cam ciudat să tot vorbeşti de criterii de integritate şi să te integrezi în banii partidului…”

Cuvintele îi aparțin lui Ion ASAFTEI, astăzi , vicepreședinte al CJ și candidat la Camera Deputaților din partea ALDE Neamț.

Nu știm dacă, până la urmă, plângerea penală a mai fost depusă, în schimb, discursul lui Drăgușanu a devenit din ce în ce mai radical, căpătând accente dramatice atunci când se referă la Daniel CHIȚOIU- cel care candidează în poziția 1 pe listele ALDE Neamț la Camera Deputaților. S-a observat acest fapt și în conferința de presă a PNL Neamț de pe 2 decembrie. Ideea că a fost înlocuit cu “un domn trimis de undeva să candideze la Neamţ”îl macină și îi provoacă insomnii deputatului. În fața unui reputat specialist, precum și a unui om politic cu realizări notabile, Cătălin Drăgușanu alege limbajul defăimător. Tocmai el… Nu e cazul să facem comparații, ci doar să subliniem: deputatul Drăgușanu nu și-a legat numele de nicio realizare în Neamț. La acest capitol a punctat ferm: zero!

Acum, în locul unor proiecte și a unui program viabil, cu care să se prezinte în fața electoratului, Drăgușanu trece la atacuri cu iz de insultă.

Îi sugerăm domnului Drăgușanu să nu facă economie de generoasele elemente de propagandă din recuzita partidului, care au consacrat retorica PNL-ului, umplând-o de penibil.

Ziua Națională a României este an de an un moment unic, marcat de solemnitate, demnitate, dar și speranță. Sărbătorim unitatea şi spiritualitatea poporului român. 1 Decembrie este o zi în care românii de pretutindeni își afirmă identitatea, se mândresc cu țara lor, devenind astfel mai uniți.

Pentru mine este o zi cu atât mai specială întrucât o petrec alături de nemțeni. Am simțit bucuria, căldura și ospitalitatea nemțenilor, dar și mândria lor de a fi români, de a fi urmașii lui Ștefan cel Mare.

Când spui Neamț, spui istorie, spui un loc aparte al vechiului ținut românesc, unde este conservată latura spirituală a poporului nostru.

1 Decembrie este o zi a sărbătoririi Marii Uniri a tuturor românilor, o zi în care cinstim memoria înaintașilor și comemorăm sacrificiile pe care eroii le-au făcut pentru țară, pentru realizarea idealului național, Marea Unire de la 1918.

Ziua Marii Uniri nu trebuie să fie doar despre aducerea aminte a trecutului, ci trebuie să fie şi un moment al bilanțului, în care trebuie să analizăm lucrurile pe care trebuie să le îndreptăm în prezent.

Românii au înțeles că avem împreună un obiectiv deosebit de important, acela de a ne asigura, nouă și generațiilor ce vor veni, o viață mai bună aici, acasă. Convingerea mea este că, în 2018, atunci când vom aniversa centenarul Unirii, România va fi mai puternică, o țară în care fiecare cetățean va trai mai bine în județul lui.

Ziua de 1 Decembrie reprezintă momentul în care toți românii își iau angajamentul de a duce mai departe idealurile celor care au înfăptuit Marea Unire, de a face din România o țară prosperă, demnă și al cărei nume să fie rostit cu mândrie și respect peste tot în lume.

Împreună putem moderniza România şi numai împreună putem oferi un viitor la ei acasă tinerilor noștri, generaţiilor următoare.

La mulți ani, România! La mulți ani, nemțeni!

Deputat Daniel Chițoiu

1 decembrie a fost adoptată ca ziua naţională a României, fiind promulgată în 1990.

Această dată marchează Unirea Transilvaniei cu România şi va rămâne una dintre cele mai importante pagini ale istoriei şi unităţii naţionale româneşti.

În această zi, românii de pretutindeni sărbătoresc pe stradă, la paradele militare ori acasă alături de cei dragi.

Interesant este că în acest an ziua NAȚIONALĂ a românilor a fost confiscată, președintele ales, fost președinte PNL, Werner Iohannis interzicând românilor aflați în funcții de înaltă demnitate publică să participe la paradă pe motiv că sunt în cercetare penală.

Interesant este că încă acceptăm acest presedinte ce pare a se ghida probabil după “Mein Kampf”, uitând că suntem un STAT SUVERAN guvernat de Constituție.

Pe acest model de trecere în derizoriu a Zilei Naționale a Românilor, probabil directivă PNL-istă, primarul Dragoș Chitic a decis ca în această zi să deschidă un mall sud-african, făcând chiar o campanie agresivă în acest sens.

Cu siguranță că acești politicieni nu știu că Ziua Naționala a României este, alături de drapel, imn și stemă, un SIMBOL NAȚIONAL !

Cât de ANTIROMÂN, cât de ipocrit, cât de lipsit de respect pentru înaintași poți fi interzicându-le românilor înalți demnitari ziua lor națională, cerând trupelor de elită să defileze doar în fața unui președinte cămătar și a unor anonimi ?!

Cât de ANTIROMÂN, cât de ipocrit poți fi determinând nemțenii ca de ziua lor să viziteze și să se “închine” la o companie sud-africană ?!

 

 

Copreședinții ALDE Călin Popescu – Tăriceanu și Daniel Constantin se vor afla mâine (joi, 24 noiembrie) într-un turneu electoral în județul Neamț, unde vor avea mai multe întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri din județ, precum și cu membrii și simpatizanții ALDE.

Dimineață, liderii ALDE vor vizita unele societăţi comerciale din domeniul confecţiilor şi tricotajelor, precum şi Clusterul textil Astico Nord-Est.

La ora 16.00, copreședinții ALDE Călin Popescu – Tăriceanu și Daniel Constantin, alături de candidații pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, copreşedinţii Filialei ALDE Neamţ, Ion Asaftei, Mihai Alexandru şi deputatul Daniel Chiţoiu, fost vicepremier şi ministru al Economiei şi Finanţelor Publice, vor suține o conferință de presă la sediul ALDE Neamț, situat pe strada Mihail Kogălnicenu, nr. 3.

 

Comunicat de presă ALDE Neamț