Piatra Neamţ 2020 – Proiectul DOLCE FAR NIENTE

Piatra Neamţ 2020 – Proiectul DOLCE FAR NIENTE

0 673

Aţi simţit vreodată că ar fi mai bine să nu mai faceţi nimic ?

“il dolce far niente” este o expresie italienească populară în secolul 19. Literal înseamnă “a face dulcele nimic” sau într-o traducere adaptată: e dulce să nu faci nimic.

Cam asta este starea de spirit în ce priveşte aleşii locali şi judeţeni PNL, stare întâlnită de la venirea la putere a guvernului tehnocrat – PNL-ist şi al sau conducător Iohannis.

Nemţenii, ca dealtfel mai toţi românii au crezut că odată cu alegerile locale această stare de spirit se va risipi şi aleşii se vor pune pe treabă. Nimic mai fals !

PNL-ul local se dovedeşte a fi un partid slab şi fricos, reprezentat de lideri şantajabili şi de consilieri servili şi umili, fără nici o urmă de personalitate sau caracter.

Mai mult decât atât, primarul ales Dragoş Chitic emite public o predispozitie psiho-emoţională alterată, el “dialogând” de două săptămâni singur. E trist şi îngijorător să avem în următorii 4 ani un astfel de primar şi astfel de consilieri.

Parte din consilierii locali şi judeţeni PNL aveau, până nu demult o notorietate şi o imagine onorabilă. dar se pare că într-adevăr politica îndobitoceşte şi ….iată rezultatul.

Nemţenii încă mai speră în însănătoşirea clasei politice PNL-iste sau în “puterea vindecătoare” a prefectului.

Altfel cu toţii vom asista cum aleşii PNL-işti vor face în următorii 4 ani ce ştiu ei cel mai bine…..DOLCE FAR NIENTE .

NO COMMENTS

Leave a Reply