Tags Posts tagged with "CNPR"

CNPR

0 1236

Colegiul Naţional Petru Rareş este în sărbătoare. Săptămâna aceasta, prestigioasa instituţie de învăţământ nemţeană aniversează 145 de ani de activitate prin numeroase manifestări. Miercuri, a fost dezvelit bustul domnitorului care dă numele liceului, Petru Rareş, iar joi are loc o conferinţă festivă dedicată Zilei Naţionale şi aniversării Colegiului Naţional Petru Rareş. Elevii şi profesorii de aici dedică acestei sărbători şi o serie de rezultate de excepţie obţinute în olimpiadele şi concursurile şcolare, în care liceul pietrean a avut medaliaţi până la nivel internaţional. Unul dintre dascălii care au contribuit la seria reuşitelor este prof. Grigoruţă Oniciuc, care ne-a acordat un scurt interviu şi în calitate de director adjunct al CN Petru Rareş.

-Domnule director, cum se păstrează excelenţa la Rareş de 145 de ani?
-Excelenţa se păstrează natural. Există o selecţie naturală care se face, se pare. La noi ajung copii foarte buni, iar mediul de aici le oferă posibilitatea să se formeze şi să fie excelenţi în felul acesta. Este un mediu care stimulează dorinţa de a performa.
– Puteţi să vă imaginaţi Rareşul peste 145 de ani?
– Este complicat de răspuns, dar sigur excelenţa va fi la loc de cinste. Acest spirit al Rareşului, care înseamnă neîndoielnic performanţă prin excelenţă, sigur va dăinui.
– Ce le răspundeţi celor care spun că şcoala nu mai contează în ziua de astăzi?
– Să vină la Rareş, să vadă că nu este aşa.
– Cu ce se mândreşte Rareşul cel mai mult?
– Cu elevii, cu profesorii din şcoală şi rezultatele obţinute. Adevărate.
– Pentru domnia voastră, ce înseamnă Petru Rareş?
– O şansă unică. Nu sunt de foartă multă vreme aici, dar ceea ce am găsit şi mă refer la materialul uman, copiii în primul rând, este deosebit. Am avut posibilitatea să lucrez şi în alte colective şi m-am convins: atunci când ai material bun, ai o şansă în viaţă de a-ţi demonstra ţie, nu altora, că nu ai greşit alegând profesia de profesor.
– Nu sunteţi aici de mult timp, însă aţi avut realizări extraordinare.
– A fost un vis al tinereţii mele. Nu am avut această şansă în altă parte, pentru că, aici, copiii sunt, într-adevăr, extraordinari. Rezultatele sunt ale lor. Eu pot doar să-i antrenez foarte bine pentru a obţine aceste rezultate. Pur şi simplu nu ştiu cum s-a întâmplat. Totul a venit de la o zi la alta, firesc. Am lucrat cu plăcere şi probabil ăsta este spiritul Rareşului. Să poţi lucra de plăcere, cu plăcere, împreună cu oameni minunaţi. Şi toţi colegii mei au performanţe. Pentru mine, marea împlinire constă în aceea că acum pot spun, într-adevăr, că nu mi-am greşit profesia şi a meritat această aşteptare.
– Ce vă doriţi la această aniversare?
– Sper ca şi în continuare să fim sănătoşi, să putem duce mai departe acest spirit al Rareşului, al performanţei.